Mașinile istorice se vor întrece, în premieră, la Tîrgu-Mureș

Articol preluat de pe RadioMures.ro (shorturl.at/dftwA)

Publicul va avea acces gratuit la etapele 3 și 4 ale Campionatul Național de Viteză pentru Automobile Istorice și Retromobil Fest, găzduit, în premieră, weekendul acesta de Transilvania Motor Ring.
Despre mașinile care vor concura, Cătălin Ghigea, organizator:

La start sunt înscrise 60 de automobile. Avem o clasă de viteză pe circuit, o clasă de regularitate pe circuit dar și 19 automobile înscrise pentru expoziție. Din cele 60 de automobile înscrise foarte interesante sunt modelele: Detomaso Pantera, Porsche 911 RS, BMW 200, BMW 1602 dar și Alfa Romeo Giulia.

Etapele, care încep în fiecare dimineață și se termină în jurul orei 4, constau în 6 ieșiri pe traseu a câte 30 de minute fiecare. La Campionatul Național de Viteză pentru Automobile Istorice vor mai concura și 16 automobile Dacia 1300 prin proiectul „Dacia Revival” al Federației Române de Automobilism Sportiv.
Etapa a treia Romanian Retro Racing, organizată sâmbătă, 6 iulie, începe de la ora 10:00 și se încheie la 16:50 cu o festivitate de premiere. Cea de-a patra etapă, derulată duminică, 7 iulie, începe de la ora 09:00 și se încheie cu o festivitate de premiere la ora 15:00. În paralel pe circuit se va desfășura Campionatul Național de Time Attack din cadrul FRAS.
Organizatorii sunt Retromobil Club România și Classic Car Club, iar partenerii evenimentului sunt: AutoItalia, Motul, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.