Pași către Programul Național de Construcții de Inters Public și Social. Transilvania Motor Ring și Transilvania Dirt Park

Obiectivul primar din lista noastră lungă de obiective: includerea circuitului Transilvania Motor Ring și a viitorului circuit dedicat off-road Transilvania Dirt Park în „Programul Național de Construcții de Interes Public și Social” – Subprogramul „COMPLEXURI SPORTIVE”.

Ce urmărește acest program?
Așa cum descrie și pagina oficială (https://bit.ly/3p836Fs) a programului, acesta urmărește „construirea de noi complexuri sportive, finalizarea structurilor începute precum şi reabilitarea celor existente cu rol în asigurarea infrastruturii necesare organizării de competiții sportive de amploare, competiții și evenimente care ar aduce un plus de valoare țării noastre atât din punct de vedere economic cât și turistic.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi alte instituţii publice şi instituţii de interes public şi persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publică în condiţiile legii, precum şi alte entităţi ce funcţionează în baza unor legi speciale.”

Așadar, se potrivește ca o mănușă pe ceea ce dorim noi să realizăm pe viitor în cadrul ambelor circuite.

Solicitările către Ministerul Dezvoltării, Lucărilor Publice și Administrației pentru includerea circuitelor în acest program au fost trimise, cu următoarele mențiuni:

Transilvania Motor Ring – s-au cerut fonduri în valoare de 1 milion de Euro pentru realizarea tuturor investițiilor necesare astfel încât acest circuit să poată primi omologările internaționale necesare (FIA, FIM) în vederea organizării de competiții motor sport la nivel internațional. Pentru detalii vizualizați solicitarea oficială dedicată Transilvania Motor Ring.

Transilvania Dirt Park – s-au cerut fonduri în valoare de 2 milioane de Euro pentru construirea întregului complex astfel încât să fie posibilă organizarea de competiții/evenimente off-road, auto-moto-ciclism. Pentru detalii vizualizați solicitarea oficială dedicată Transilvania Dirt Park.
În momentul în care vom reuși să bifăm aceste două investiții, vom deveni cel mai mare centru motor sport din țară.

Bineînțeles, ne așteptăm la un răspuns ferm, pozitiv! Vom vedea ce ne rezervă viitorul!